Ce mai facem noi

Ma pun greu pe scris.
Cei doi A ai nostri cresc frumos, armonios si ne pun la incercare la fiecare pas.
Spalatul de seara este acum momentut de dezbatut si discutat. Cu dulciurile nu mai avem asa multe conflicte, cate unul de doua ori pe zi si gata.
Avem pat suprapus care a devenit locul de joaca cel mai indragit. Catararea se face din toate directiile. "Eu si cu tata am construit patul asta" zice Ada mandra fiecaruia care o intreaba :-)

Soundless Poem

Some things never change.
Joy
excitement
curiosity
As ever.
Then again
Two fluid glowing spheres longing insanely one for each other
Bound strongly – yes – each one to the other.
Bound strongly like hell each one to another.
Power was in the air, magic
Desire was screaming in the air - in another space
that would leave the sound painfully dumb.
And only the pain was felt
The scream would reach them
Only through the pain of the soundlessly screaming desire
remained in the state of
wish
longing
dream
craving
lust
longing
and again desire.
The power of the oath unbreakable
Unspoken words
Unarticulated feelings - just felt
through each vein
each cell
in the other space in the other dimension.
I would like to live two lives
The power of choice, of conscious choice
The guts missed long ago
Believing
guessing
never for sure
And though so strong exhaustively sensed
as if it was real.
Some things never change
As ever

Indicatii la locul de joaca

Ieri la locul de joaca Ada era foarte mandra ca a reusit sa mearga pe un fel de barna pusa in panta. Si imi tot arata cum stie ea sa mearga.
O bunica, a altei fetite, statea si ea foarte aproape de barna si astepta la rand ca nepotica ei sa ajunga si ea sa se dea pe barna. Ada tocmai evolua inaintand pe laterala.
Bunica se apropie de Ada si incepe sa ii dea indicatii:
Doamna: - Nu asa, intoarce-te cu fatza
Ada: - Nu
Doamna: - Nu se merge asa, pune piciorul unul in fatza celuilalt
Ada: - Dar eu nu vreau
Doamna: - Dar nu se merge asa: intoarce-te si pune picioarele unul dupa altul
Ada: - Eu asa vreau sa merg
Doamna: - Dar trebuie sa mergi cu fatza inainte
Ada: - Nu vreau

Si pana la urma doamna a lasat-o in pace total contrariata ca sfaturile nu au fost urmate, Ada si-a continuat inaintarea ei pe laterala.
M-a uimit ca in timpul dialogului astuia, Ada nici macar nu a ridicat privirea sa ma caute, sa imi ceara suportul sau ajutorul in discutie. Era asa de linistita si de convinsa ca nu e cazul sa schimbe ceea ce facea incat s-a descurcat singura sa ii spuna doamnei ca ea are altceva de facut.
Am jubilat si eu ca o mama mandra de fetitza ei: "uite ce bine, stie ce vrea, nu se lasa influentata de altii, face ca ea".
Nu-i vorba ca a durat numai juma de ora si am avut si eu parte de aceeasi incapatanare a fetitei mele de care sunt asa de mandra: plecarea de la locul de joaca a fost incununata cu o munca de convingere sa isi puna sandalele in picioare: regula e ca pe tartan are voie sa se descalte, dar la plecare se incalta.. Ehe, tot asa cum i-a spus si doamnei ca ea vrea altfel, tot asa mi-a spus si mie. Si am alergat dupa ea, am tinut-o, am incercat sa o incalt cu fortza, i-am explicat de ce vreau sa se incalte. Pana la urma s-a incaltat dar cu greu.

Cel mai bun sistem desteptator

Un lucru sa fie clar: nu imi place sa ma trezesc de dimineata - adica prea devreme. Inainte sa am copii, uichedul era sfant, trezitul la 11am era la ordinea zilei. Pur si simplu savuram trezitul tarziu, sa ma intind stiind ca pot sa fac asta cat de mult vreau, sa bata soarele deja pe geam atunci cand ma dau jos din pat, sa savurez un brunch copios si lenes si dup-aia sa incep ziua abia dupa masa.
Eh, de cand cu pruncii, s-a cam dus idila asta a mea de sfarsit de saptamana. Si daca pana atunci, la alarma nesuferita a ceasului desteptator o lalaiam cu varf si indesat inainte de a ma ridica din pat, acum cel mai bun ceas desteptator este fiecare suflare, oftat, tusit al copiilor.
Ma uimesc pe mine insami de timpul de reactie tinzand catre zero pe care il am din momentul in care inregistrez un sunet neobisnuit in somnul copiilor mei si pana cand sunt langa patul lor. Este incredibil ce forte iti da maternitatea si cat de repede poti reactiona atunci cand stimulul este pe masura

Update de iunie

Ada spune in continuare inanuntru in loc de inauntru si pencu ta in loc de pentru ca. Gasesc ca e foarte simpatic, nu o incurajez, eu pronunt mereu cuvintele corect dar astept cumva cu curiozitate si cu o mica urma de nostalgie momentul in care le va zice corect. O sa fie din nou un salt in evolutie, din nou voi observa ca fetita mea a mai crescut, a mai invatat ceva. Cu bucurie si cu nostalgie. Cand il vad pe Alexandru l-as strange in brate in continuu pentru ca stiu ca picioarele "musculoase" de copil sub doi ani se vor schimba ireversibil in urmatorul an. Copiii bebelusi au farmecul lor, fiecare varsta are farmecul ei si nu poti opri in nici un fel trecutul timpului - e bine de multe ori. Dar cateodata mi-e dor de copiii mei bebelusi.
Alexandru se incapataneaza la vocabularul lui:
mama - cu diferite tonalitati, insemnand o groaza de lucruri diferite (de la "alo" la telefon la jale si suparare cand plange)
tata
Ada
caca - inseamna si "gata" cateodata
puu-ta - cu t nu cu tz, si, da, inseamna exact ce cititi
gege = deget
ditzi = dinti
buta = burta
apa = apa, mancare, suzeta
muna = bunica
da
dat din cap a "nu" plus onomatopeele de "nu" (antonimul lui "ihi" cu caciulita pe ambii i)
brun brum = masina
am, am = orice animal, inclusiv pasarile si insectele
si cam asta ar fi. Bogat as zice, mai ales daca il compar cu verisoara lui cu 2 luni mai mare care face deja P R O P O Z I T I I
Daaar, copiii NU se compara! Alexandru stie sa traga suturi la minge din volé si sa arunce cu o mana sau cu doua maini exact acolo unde tinteste (asta cam 70% din incercari) ceea ce mie mi se pare impresionant.

Natura vie cu copil si parinti la locul de joaca

Eram anul trecut la un loc de joaca din Parcul Carol.
Puzderie de copii, puzderie x 2 de parinti. Una din familii mi-a atras atentia. Marturisesc aici cu putina rusine in degete ca imi place la nebunie sa observ oamenii. O observatie din aia indiscreta, o privire cercetatoare, ochii sfredelesc persoana privita, mimica dezvaluie o parte din gandurile legate de scena privita. De multe ori mi s-a spus sa nu mai mai holbez asa. Imi place, ghinionul meu si al celor priviti. Dar sa continuam. O familie, mama, tata, copila de vreo 1 an jumate. Mama si tata bine aranjati, conform modei. Mama vacsita blond, blugi mulati, bluza scumpa, accesorii de aur. Tatal tricou bagat in blugi, burta de status social, incaltari nerelevante. Copila - aranjata: palariuta rosie cu boruri ondulate, bucle prinse in elastice, cercei de aur, bluzita curata, pulovar alb incheiat la un nasture, fustita rosie, ciorapi lungi albi, pantofi eleganti. Mama si tatal roiau in jurul copilei, dandu-si indicatii reciproce ce sa mai faca cu copila, mutand-o de la unul la altul de pe un leagan pe altu, de pe un tobogan pe altul. Mama o prindea in josul toboganului, o pasa tatalui, tatal o urca la tobogan, ii dadea drumul, etc. Mama zicea sa se mute la alta atractie si tot asa, fetita era plimbata de catre parinti fara sa puna piciorul jos. Fetita era sanatoasa, nu asta era cauza comportamentului parintilor. "Hai, mai du-o in leagan" "Gata, da-o pe tobogan acum" "Hai la traversa aia" "Hai, gata, se mai da o data pe tobogan si plecam" Timp de un sfert de ora si-au plimbat copila in brate in acel loc de joaca si au considerat ca ajunge distractia. Eram destul de putin atenta la ei (in comparatie cu ce pot eu sa fiu atenta) dar mi-a ramas in cap tratamentul de papusa marioneta pe care i-l aplicau fetitei. Ma tot intreb oare cum se simte copilul ala? Parintii oare isi pun intrebari despre atitudinea lor? Apoi daca te gandesti ca fiecare parinte primeste exact copilul pe care il poate creste, ca fiecare copil isi alege exact parintele de care are nevoie, m-am mai relaxat si m-am gandit sa ma uit mai bine in farfuria mea, sa fac tot ce cred eu ca e mai bine pentru ai mei si sa ii las pe altii in pace.
Na? Confortabil?

Dulciurile si "mancarea normala"

De ce nu se mananca ursuletii de gelatina (Haribo, Gummibärchen) pe burta goala? Azi de dimineata intr-un moment bineinteles nepotrivit (ma grabeam ca sa plecam la timp. Continui paranteza: m-am surprins zicand "ma grabeam" adica eu ma grabeam, desi urma sa plec si cu Ada sa o duc la gradinita in drumul meu catre serviciu. Ea nu se grabea, ca orice copil normal, nu cunoaste graba noastra a adultilor care uitam sa fim copii, care vrem sa ajungem la timp la serviciu, la doctor si care nu suntem in stare sa planificam in asa fel incat sa avem timp sa facem activitatile anterioare plecarii in liniste... Inchid paranteza). Asadar, azi de dimineata intr-un moment nepotrivit Ada isi alege sa faca scandal ca nu are voie sa manance dulciuri inainte de mancarea normala. De data asta scandalul a inceput de la ursuletii de gelatina. Si cum imi urla tare de tot ca am oprit-o tocmai la ultimul ursulet, i-am auzit pe ceilalti ursuleti care erau deja in burtica plangand si rugand-o pe Ada sa le dea si lor niste mancare buna de dimineata ca ei sunt singuri si nu au apucat sa manace si le e foame de niste paine cu branza si poate niste müsli. Bineinteles ca m-am grabit (!) sa ii comunic si Adei ce spuneau ursuletii. Spre uimirea mea de data asta nu s-a oprit din urlete ca deobicei cand se intampla astfel de lucruri fantastie (vorbesc cheile, plang manusile, canta laptele, etc) Eu am perseverat si intr-un final s-a hotarat sa le dea si ursuletilor niste branza si a inceput sa manance un pic. Eu m-am bucurat de rezultat dar deja rotitele s-au pus in miscare si ma gandesc ce ma fac cand o sa fie vorba de mancat ciocolata, biscuiti sau alte cele. Probabil ca si ele pot vorbi sa ne spuna ca le e foame!