Indicatii la locul de joaca

Ieri la locul de joaca Ada era foarte mandra ca a reusit sa mearga pe un fel de barna pusa in panta. Si imi tot arata cum stie ea sa mearga.
O bunica, a altei fetite, statea si ea foarte aproape de barna si astepta la rand ca nepotica ei sa ajunga si ea sa se dea pe barna. Ada tocmai evolua inaintand pe laterala.
Bunica se apropie de Ada si incepe sa ii dea indicatii:
Doamna: - Nu asa, intoarce-te cu fatza
Ada: - Nu
Doamna: - Nu se merge asa, pune piciorul unul in fatza celuilalt
Ada: - Dar eu nu vreau
Doamna: - Dar nu se merge asa: intoarce-te si pune picioarele unul dupa altul
Ada: - Eu asa vreau sa merg
Doamna: - Dar trebuie sa mergi cu fatza inainte
Ada: - Nu vreau

Si pana la urma doamna a lasat-o in pace total contrariata ca sfaturile nu au fost urmate, Ada si-a continuat inaintarea ei pe laterala.
M-a uimit ca in timpul dialogului astuia, Ada nici macar nu a ridicat privirea sa ma caute, sa imi ceara suportul sau ajutorul in discutie. Era asa de linistita si de convinsa ca nu e cazul sa schimbe ceea ce facea incat s-a descurcat singura sa ii spuna doamnei ca ea are altceva de facut.
Am jubilat si eu ca o mama mandra de fetitza ei: "uite ce bine, stie ce vrea, nu se lasa influentata de altii, face ca ea".
Nu-i vorba ca a durat numai juma de ora si am avut si eu parte de aceeasi incapatanare a fetitei mele de care sunt asa de mandra: plecarea de la locul de joaca a fost incununata cu o munca de convingere sa isi puna sandalele in picioare: regula e ca pe tartan are voie sa se descalte, dar la plecare se incalta.. Ehe, tot asa cum i-a spus si doamnei ca ea vrea altfel, tot asa mi-a spus si mie. Si am alergat dupa ea, am tinut-o, am incercat sa o incalt cu fortza, i-am explicat de ce vreau sa se incalte. Pana la urma s-a incaltat dar cu greu.