luni, 19 ianuarie 2009

La inceput de an




Asa ne-a fericit Ada de Craciun.

Ada creste. Ada e din ce in ce mai interesanta. O astept pe Ada in fiecare zi cu mare nerabdare sa vina de la cresa. Desi e un chin dimineata trezitul in plansetul ei, ma bucur nespus sa o vad, sa o iau in brate, sa privesc ce ii mai trece prin cap si sa o ascult insirand sunete fara nici un sens pentru mine, dar cu o seriozitate si convingere ca si cum ar spune lucruri de cea mai mare importanta. Spune pe limba ei propozitii intregi! Iar noi stam cu totii incantati de fericire sa o auzim, ne dam coate de parca am fi partasi la cel mai extraordinar spectacol - de fapt chiar suntem partasi la cel mai extraordinar spectacol al nostru. Copilul nostru.

Ne merge foarte bine. Mama e inca la noi, eu nu am nici o grija logistica. Ada e dusa la cresa, luata de la cresa, hranita, schimbata, plimbata. Ma gandesc cu groaza la luna martie cand mama se intoarce la Bucuresti! Si ne-a pus naiba sa ne hotaram si sa ne mutam - tot la inceputul lui martie. Asta dupa ce mergem la ski la mijlocul lui februarie, asa ca sa pot sa zic ca nu am timp de impachetat pentru mutat.

Ne mutam la locuinta mai mare, tot cladire veche ("Altbau") tavanul inalt, geamuri mari, dar avem si balcon, etajul 3 fara lift - sa vezi ce in forma o sa fiu. Am facut experienta acum in uichend sa urc cu Ada in brate pana la apartament. Mi-a iesit sufletul! Ce mandra o sa fiu cand o sa am exercitiu la urcat. Sau pur si simplu o invat pe Ada sa urce singura scarile. Deja aici la noi exerseaza cu mult elan, cu incantare si cu acompaniament din voce urcatul etajului "uuuh" "uuui".

Suntem plini de idei marete pentru noul apartament: cum sa mentinem ordinea, ce lucruri sa aruncam, ce mobila sa ne mai cumparam - ikea sa traiasca - cum sa aranjam. Luci e stressat ca eu nu tin ordinea, eu sunt stressata ca nu se implica in activitatile casnice. O sa negociem ca sa fim amandoi fericiti.