Cum a fost in Romania (1)

Am revenit acum o saptamana din vacanta mea de vis in Romania! M-am hotarat spontan acum vreo luna si ceva ca TREBUIE (stiu, vreau sa il scot din vocabular pe odiosul trebuie) asadar, m-am hotarat acum o luna si ceva ca am nevoie de un concediu de cateva zile acasa, sa merg la Telega, sa vad numai iarba si copaci in jurul meu, case mici, cu geamuri vechi cu rame de lemn cu vopseaua scorojita, sa fie cald si sa stau in curte si sa nu fac nimic! Asa a fost.
Am fost vreo cateva zile la Bucuresti dupa care am fugit la Telega cu Ada si cu Mama ca sa imi fie mai usor - eu lenesa din fire, Mama harnica din fire. Tata s-a hotarat si el ca e spre binele lui (cand e cu Ada are tensiunea la valori demne de invidiat si de mama hipotensiva) sa vina si el asa ca ne-am strans cu totii. Frati-miu, proaspat tatic a doua oara a venit si el cu baietul cel mare (1an si 7luni) asa ca eram tot clanul la tara.
Am savurat

• faptul ca nu vedeam din curte nici o masina - pana la strada e drumul lung si vederea anevoioasa din cauza copacilor din curte
• ca seara de pe la ora 9 nu mai auzeam nici un motor (de masina, de camion, de motocicleta, etc)


• ca seara si toata noaptea se auzeau greierii


• ca cerul era plin de stele


• ca umblam in slapi sau desculta toata ziua


• ca ma aflam in locul vacantelor mele de vis din copilarie si adolescenta


• ca am stat cu ai mei
• ca Ada a cercetat (foarte atent) iarba si restul obiectivelor din curte


• ca nu vedeam bucatica de asfalt, beton, din curte


• ca nu am avut internet - dar aveam telefon ;-)


• ca dimineata se auzeau cocosii cantand


• ca am revazut procesiunea intoarcerii vacilor de la pasune in fiecare seara. De data asta o priveam cu Ada, pe vremuri o priveam cu ceilalti verisori ai mei. Erau mult mai multe vaci pe vremea aia, dar se miscau la fel si strada arata la fel asa ca m-am simtit ca atunci. Mi-au placut femeile imbracate in haine de serviciu (cu poseta, pantofi mai cu toc, fuste si ciorapi lungi fini) si cu o jordie in mana care manau vaca lor spre casa
  
• ca mirosea pur si simplu bine si a aer curat
  
• ca am avut mancarea facuta gata
  
• ca frati-miu si sotia lui renovasera WCul din curte si acum arata si functioneaza ca un WC normal dintr-o "casa de om" din portelan alb si cu buton pe care apesi ca sa curga apa
  
• ca mi-am vazut verisorii care, pentru cateva ore, au evadat si ei din orasele lor la Telega
  
• ca nu am avut nici un plan - si ca m-am tinut de asta
• ca Ada a fost sanatoasa si a dormit bine realizand performante care imi aminteau de lunile de inceput: a dormit 4 ore dupa masa, s-a trezit la 10 dimineatza in prima zi


• ca Adei i-au placut vacile si restul animalelor pe care le-am vazut pe acolo

Cam astea imi vin in minte acum, cu siguranta vor fi mai multe in curand.

In Bucuresti a fost frumos, totul condensat ca sa pot pleca la Telega. Mi-am vazut colegii de facultate, prietena mea cea mai buna, matusile.

Vara

Trece timpul repede repede! Ada are vacanta de la cresa 3 saptamani si au venit parintii mei sa ne ajute. Adica noi parintii Adei, lenesi, nu am vrut sa ne luam concediu ca sa stam acasa/plecam cu Ada pe undeva asa ca i-am chemat pe ai mei pentru 4 sapt sa ne ajute. Au venit bucurosi si se pare ca sunt in continuare bucurosi.

In primele zile dupa venire ne-au declarat ca Ada e cam rasfatata. Le-am spus ca sunt liberi sa se poarte cu ea cum vor ei, sa o educe cum vor. Si dupa o saptamana ne povesteau mandri cum sar ei toti 3 pe un gard cand vin din parc. Ii educase Ada si aveau deja un ritual: in drumul din parc spre casa, Ada se suie pe un gard, le indica bunicilor unde sa stea si ei (foarte clar, unul in stanga, unul in dreapta) si dup-aia, la comanda, sar toti trei tinandu-se de gard. Erau foarte mandri parintii mei de gaselnita lor - dar nu o rasfata pe Ada. Am zis!

In rest noul membru al familiei se tot pregateste sa soseasca undeva pe la inceputul lui noiembrie. O sa fie un baiat iar noi suntem foarte bucurosi pentru ca totul merge bine si eu ma simt bine. Toti prietenii ne ameninta ca distractia abia o sa inceapa cand o sa apara noul membru al familiei, baietii fiind - statistic vazand - mult mai greu de tinut in frau si de crescut. Eu sper insa ca Ada o sa ne ajute si o sa fie o sora foarte bucuroasa cu noul ei fratior. Avand in vedere ca nu o rasfatam si ca are o educatie foarte austera cu siguranta o sa se comporte si ea foarte categoric cu NouVenitul.

Ce am mai facut in ultima vreme? Am reusit sa mergem o saptamana in concediu la inceputul lui iunie - Chiemsee si doua zile München. La Chiemsee a fost absolut de vis! Atata verdeata, relaxare, liniste. Am vazut evident si vacile si gastele si oile etc si Ada a invatat cum face vaca si ca ne da "lape". De atunci ne anunta in fiecare seara cand incepe sa bea laptele: "muuu lape. Muuu lape" si noi cadem in fund de admiratie.

Primavara (?)

Ne merge bine, ne-am mutata in locuinta noua, si ma simt bine. Printre cutii de carton, bucati de mobila insirate prin casa, jucariile Adei aparand din cele mai neasteptate colturi totusi e bine.

Casa e mult mai mare, e mult mai calda, e mult mai luminoasa.

Ada a primit camera ei si noi implicit am re-primit camera noastra ;-) Mai fac drumuri in fiecare noapte la ea in camera sa "ve-ri-fic" ca totul e ok. De cele mai multe ori e ok. Ada mai plange in somn, probabil viseaza si de fapt s-ar linisti si singura numai ca eu sunt langa patutul ei in cateva secunde. Si podeaua scartaie la ea in camera asa incat de fiecare data ma intreb daca nu cumva as sta mai bine cuminte in patul meu decat sa umblu hai hui prin noapte si sa scartai podelele. Uimitor si distractiv, podeaua nu face galagie atunci cand umbla Ada! Se vede ca e camera ei, tot ce misca-n zona asta, raul, ramul, i-e prieten numai ei - pare ca spune si podeaua suspinand sub talpile mele.

Mutatul a fost o reusita totala. Ne-au ajutat 17 prieteni asa ca acea cantitate IMENSA de lucruri pe care le adunasem cu sarg, perseverenta si dor in ultimii ani de stat in Germania a fost mutata cu eficienta maxima in noua locuinta de la etajul 3 fara lift (!) si scari inguste cu balustrada verticala - vorba unui bun prieten. Atata dor de sport si de ajutat nu am mai simtit de mult si in prima noapte am dormit bine merci la noi in pat, Ada la ea in camera si mai aveam in plus - bonus de buna purtare - chiar si dulapul montat si in pozitie de primit hainele.

Evident ca habar n-am pe unde voi aseza mobila in noua locuinta, am cazut insa cu seful de acord ca vom lua camerele pe rand, si ca vom incepe cu cele mici: baile. Asa ca am mai castigat niste timp de gandire. Tocmai am aflat la cursul NLP pe care l-am facut in uichend ca sunt tipul "kinestetic" adica percep mediul inconjurator in principal prin impresiile pe care le lasa asupra mea, prin ce simt. Spre deosebire de altii care pot fi vizuali sau auditivi si care sunt implicit mai rapizi si in decizii deoarece ei vad foarte repede imaginile cu ochii mintii. Ceea ce mie imi cam lipseste. O fi si lipsa de imaginatie. Din pacate.

Asadar vom porni glorios cu baile la atac si incet incet ma decid si unde o sa fie biblioteca si patul pentru oaspeti .

Cutiile

Ada e gata de mutare! Luci a fost ieri la cumparat de cutii si Adei i-au placut la nebunie achizitiile tatalui ei. Chiar si azi de dimineatza Ada tot cu asta se indeletniceste. Se suie in cutie, se da jos, isi pune diverse obiecte in cutie, le scoate, le aranjeaza pe jos, le pune la loc in cutie, canta, etc.

Domnisoara Naaaaaaaai

Mama a plecat acasa. Asa ca suntem singuri cu Ada. O noua viata incepe. Am mult mai mult timp (de voie, de nevoie) de petrecut cu Ada si sunt mereu cazuta in extaz ce face, cum face, ce spune (vocabularul este foarte bogat: da, nam=nu, mama, tata, Ada, apa, caca, alo, pa-pa)... Ma gandesc la mine privita din exterior si cred ca sunt extrem de caraghioasa cazuta in admiratia odorului. Mai nou am luat-o pe Ada de la cresa in fiecare zi saptamana asta (pana acum o lua mama). Asa ca o traiesc pe Ada intr-o noua perspectiva: cea de copil intr-un alt mediu decat cel cunoscut de mine, un mediu mie mai nefamiliar decat ei. Cand ma vede, Ada incepe sa vorbeasca (eu nu inteleg nimic) vine spre mine, tranteste ce are in mana, mai ia inca un obiect (jucarie, cana, farfurie...) si il tranteste si pe ala, daca cumva e la masa vine cu mana intinsa si imi da si mie din ce mananca ea, umbla prin camera cu un pas extrem de hotarat, se opreste intr-un loc, se intoarce la mine, iar vorbeste, iar pleaca, iar se uita la mine. Totul pare foarte bine gandit, planificat, de parca ar avea de facut anumite lucruri de care e ea responsabila.

Ma topesc dupa ea, evident si o urmaresc ca pe un spectacol. Pe holul cresei umbla cu un pas extrem de determinat, povesteste in continuu, canta, ia toate jucariile la rand, nu vrea sa o imbrac, nu vrea sa plecam si spune in cotinuu "naaaaai, naaaaai" pe o tonalitate inalta, cantata. Eu banuiesc ca este nein-ul pe care probabil il aude foarte des la cresa. Spune naaaaai chiar si cand eu nu am rugat-o sau intrebat-o nimic, pur si simplu este revolta ei preventiva, ca sigur o sa am eu o idee care ei nu o sa-i convina.

Am fost cu ea luni sa ii cumpar cizmulite ca mergem la ski si sa poata sa se plimbe si ea in zapada fara sa ii inghete piciorusele. A fost mult mai bine decat m-am asteptat. Dupa ce a prins ea cum merge treaba, venea din proprie initiativa cu cate un pantof sa i-l incalt si sa il probeze. O adevarata doamna! Nici nu a trebuit sa ii explic despre ce e vorba, intuitia fe-me-ni-na a ajutat-o sa se adapteze situatiei noi imediat si mult mai bine decat un barbat matur. Asa ca in timpul in care eu cautam noi modele sa i le dau sa le probeze, cauta si ea de zor. Si-a ales - spre disperarea mea - pantofi cu multe stelute si sclipici, roz, mov si cu sireturi lucioase. Mi-am dat seama inca o data ca exista un motiv foarte bine definit pentru care umbla atatea fetite pe strada cu incaltari de iti sta mintea in loc. Pur si simplu le atrag funditele, sclipiciurile, stelutele! Ma asteapta si pe mine! Ma si vad cum o sa incerc (fara succes) sa ii explic ca nu trebuie sa poarte aceeasi pantofi ca si colegele ei, ca nu e neaparat nevoie sa aiba auriu si argintiu pe pantof ca sa fie un pantof bun de purtat.

In fine, am luat cizmulitele, am iesit in plansete din magazin (nu vrea in carutz inapoi) si nu ne mai sta nimic in cale pentru mult visata vacanta de ski!
Deocamdata a mai ramas o saptamana de serviciu, dar trece si ea re-pe-de!

La inceput de an

Asa ne-a fericit Ada de Craciun.

Ada creste. Ada e din ce in ce mai interesanta. O astept pe Ada in fiecare zi cu mare nerabdare sa vina de la cresa. Desi e un chin dimineata trezitul in plansetul ei, ma bucur nespus sa o vad, sa o iau in brate, sa privesc ce ii mai trece prin cap si sa o ascult insirand sunete fara nici un sens pentru mine, dar cu o seriozitate si convingere ca si cum ar spune lucruri de cea mai mare importanta. Spune pe limba ei propozitii intregi! Iar noi stam cu totii incantati de fericire sa o auzim, ne dam coate de parca am fi partasi la cel mai extraordinar spectacol - de fapt chiar suntem partasi la cel mai extraordinar spectacol al nostru. Copilul nostru.

Ne merge foarte bine. Mama e inca la noi, eu nu am nici o grija logistica. Ada e dusa la cresa, luata de la cresa, hranita, schimbata, plimbata. Ma gandesc cu groaza la luna martie cand mama se intoarce la Bucuresti! Si ne-a pus naiba sa ne hotaram si sa ne mutam - tot la inceputul lui martie. Asta dupa ce mergem la ski la mijlocul lui februarie, asa ca sa pot sa zic ca nu am timp de impachetat pentru mutat.

Ne mutam la locuinta mai mare, tot cladire veche ("Altbau") tavanul inalt, geamuri mari, dar avem si balcon, etajul 3 fara lift - sa vezi ce in forma o sa fiu. Am facut experienta acum in uichend sa urc cu Ada in brate pana la apartament. Mi-a iesit sufletul! Ce mandra o sa fiu cand o sa am exercitiu la urcat. Sau pur si simplu o invat pe Ada sa urce singura scarile. Deja aici la noi exerseaza cu mult elan, cu incantare si cu acompaniament din voce urcatul etajului "uuuh" "uuui".

Suntem plini de idei marete pentru noul apartament: cum sa mentinem ordinea, ce lucruri sa aruncam, ce mobila sa ne mai cumparam - ikea sa traiasca - cum sa aranjam. Luci e stressat ca eu nu tin ordinea, eu sunt stressata ca nu se implica in activitatile casnice. O sa negociem ca sa fim amandoi fericiti.

Nou record de viteza

Azi de dimineatza am stabilit un nou record: in 35 de minute am fost gata de plecare si am iesit pe usa. In ce consta recordul?! Am fost gata Ada si cu mine!! Inainte imi trebuiau 30minute (minim) doar pentru mine! Un record nepremeditat, evident. Azi e randul lui Luci sa o ia pe Ada de la cresa asa ca s-a trezit foarte devreme inainte de 7 si inainte de a suna ceasul si l-a oprit, asa ca eu nu am auzit nimic si am dormit bine merci mai departe.

Ada care in timpul uichendului se trezeste inainte de 7 a dormit ca un prunc (ce mai e inca ;-)) si noroc ca s-a miscat mai mult in pat ca a facut galagie si m-a trezit si pe mine. Buimaca privesc ceasul si nu imi cred ochilor: 8:22!!! Planul meu fusese sa ma trezesc la 7, sa fac un dush, sa ma imbrac, sa o hranesc pe Ada, etc si la 8:10 sa iesim pe usa! Asadar cu viteza luminii am reusit sa ma spal, sa ii pregatesc Adei de mancare. Desi umblam prin casa facand in mod intentionat galagie Ada nici gand sa se scoale. Asa ca am trezit-o pe la 8:35 si am sperat ca o sa manace singura. Dar asa cum se intampla intotdeauna cand mi-am dorit sa manace singura, Ada era preocupata de modul in care forta de tensiune superficiala tine lingurita ei in laptele cu fulgi de ovaz si ea nu o poate ridica, ma privea, baga mana in mancare si analiza consistenta, imi povestea despre ce a visat as’noapte (alshitululu crulu tsssss, etc) si vroia sa bea cand apa cand lapte. Asa ca repede repede i-am dat eu sa manance si facnd repede si bine restul activitatilor necesare am reusit sa iesim pe usa la 8:55. Cresa, “Pa! Pa!” si facut cu mana, fuga la SBahn, fuga la autobuz, fuga la serviciu, fuga dupa cablu de retea (pentru ca imi disparuse de pe birou) fuga fuga. Si acum in sfarsit mai calm ;-)