marți, 21 iulie 2009

Vara




Trece timpul repede repede! Ada are vacanta de la cresa 3 saptamani si au venit parintii mei sa ne ajute. Adica noi parintii Adei, lenesi, nu am vrut sa ne luam concediu ca sa stam acasa/plecam cu Ada pe undeva asa ca i-am chemat pe ai mei pentru 4 sapt sa ne ajute. Au venit bucurosi si se pare ca sunt in continuare bucurosi.


In primele zile dupa venire ne-au declarat ca Ada e cam rasfatata. Le-am spus ca sunt liberi sa se poarte cu ea cum vor ei, sa o educe cum vor. Si dupa o saptamana ne povesteau mandri cum sar ei toti 3 pe un gard cand vin din parc. Ii educase Ada si aveau deja un ritual: in drumul din parc spre casa, Ada se suie pe un gard, le indica bunicilor unde sa stea si ei (foarte clar, unul in stanga, unul in dreapta) si dup-aia, la comanda, sar toti trei tinandu-se de gard. Erau foarte mandri parintii mei de gaselnita lor - dar nu o rasfata pe Ada. Am zis!


In rest noul membru al familiei se tot pregateste sa soseasca undeva pe la inceputul lui noiembrie. O sa fie un baiat iar noi suntem foarte bucurosi pentru ca totul merge bine si eu ma simt bine. Toti prietenii ne ameninta ca distractia abia o sa inceapa cand o sa apara noul membru al familiei, baietii fiind - statistic vazand - mult mai greu de tinut in frau si de crescut. Eu sper insa ca Ada o sa ne ajute si o sa fie o sora foarte bucuroasa cu noul ei fratior. Avand in vedere ca nu o rasfatam si ca are o educatie foarte austera cu siguranta o sa se comporte si ea foarte categoric cu NouVenitul.


Ce am mai facut in ultima vreme? Am reusit sa mergem o saptamana in concediu la inceputul lui iunie - Chiemsee si doua zile München. La Chiemsee a fost absolut de vis! Atata verdeata, relaxare, liniste. Am vazut evident si vacile si gastele si oile etc si Ada a invatat cum face vaca si ca ne da "lape". De atunci ne anunta in fiecare seara cand incepe sa bea laptele: "muuu lape. Muuu lape" si noi cadem in fund de admiratie.