Mama a plecat acasa. Asa ca suntem singuri cu Ada. O noua viata incepe. Am mult mai mult timp (de voie, de nevoie) de petrecut cu Ada si sunt mereu cazuta in extaz ce face, cum face, ce spune (vocabularul este foarte bogat: da, nam=nu, mama, tata, Ada, apa, caca, alo, pa-pa)... Ma gandesc la mine privita din exterior si cred ca sunt extrem de caraghioasa cazuta in admiratia odorului. Mai nou am luat-o pe Ada de la cresa in fiecare zi saptamana asta (pana acum o lua mama). Asa ca o traiesc pe Ada intr-o noua perspectiva: cea de copil intr-un alt mediu decat cel cunoscut de mine, un mediu mie mai nefamiliar decat ei. Cand ma vede, Ada incepe sa vorbeasca (eu nu inteleg nimic) vine spre mine, tranteste ce are in mana, mai ia inca un obiect (jucarie, cana, farfurie...) si il tranteste si pe ala, daca cumva e la masa vine cu mana intinsa si imi da si mie din ce mananca ea, umbla prin camera cu un pas extrem de hotarat, se opreste intr-un loc, se intoarce la mine, iar vorbeste, iar pleaca, iar se uita la mine. Totul pare foarte bine gandit, planificat, de parca ar avea de facut anumite lucruri de care e ea responsabila.
Ma topesc dupa ea, evident si o urmaresc ca pe un spectacol. Pe holul cresei umbla cu un pas extrem de determinat, povesteste in continuu, canta, ia toate jucariile la rand, nu vrea sa o imbrac, nu vrea sa plecam si spune in cotinuu "naaaaai, naaaaai" pe o tonalitate inalta, cantata. Eu banuiesc ca este nein-ul pe care probabil il aude foarte des la cresa. Spune naaaaai chiar si cand eu nu am rugat-o sau intrebat-o nimic, pur si simplu este revolta ei preventiva, ca sigur o sa am eu o idee care ei nu o sa-i convina.
Am fost cu ea luni sa ii cumpar cizmulite ca mergem la ski si sa poata sa se plimbe si ea in zapada fara sa ii inghete piciorusele. A fost mult mai bine decat m-am asteptat. Dupa ce a prins ea cum merge treaba, venea din proprie initiativa cu cate un pantof sa i-l incalt si sa il probeze. O adevarata doamna! Nici nu a trebuit sa ii explic despre ce e vorba, intuitia fe-me-ni-na a ajutat-o sa se adapteze situatiei noi imediat si mult mai bine decat un barbat matur. Asa ca in timpul in care eu cautam noi modele sa i le dau sa le probeze, cauta si ea de zor. Si-a ales - spre disperarea mea - pantofi cu multe stelute si sclipici, roz, mov si cu sireturi lucioase. Mi-am dat seama inca o data ca exista un motiv foarte bine definit pentru care umbla atatea fetite pe strada cu incaltari de iti sta mintea in loc. Pur si simplu le atrag funditele, sclipiciurile, stelutele! Ma asteapta si pe mine! Ma si vad cum o sa incerc (fara succes) sa ii explic ca nu trebuie sa poarte aceeasi pantofi ca si colegele ei, ca nu e neaparat nevoie sa aiba auriu si argintiu pe pantof ca sa fie un pantof bun de purtat.
In fine, am luat cizmulitele, am iesit in plansete din magazin (nu vrea in carutz inapoi) si nu ne mai sta nimic in cale pentru mult visata vacanta de ski!
Deocamdata a mai ramas o saptamana de serviciu, dar trece si ea re-pe-de!
